Strada Domnească devine pietonală în acest week-end. Potrivit reprezentanților Primăriei, sâmbătă și duminică, vor avea loc o serie de evenimente pentru toate vârstele: badminton, fotbal, tragere cu arcul, paradă de costume militare, activități pentru copii, spectacole de muzică și dans, atelier de chitară etc.
Duminică, 21 iunie 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Iei, va avea loc evenimentul „La pas, în ie, pe Domnească”, reunind artiști, ansambluri folclorice, instituții culturale și iubitori ai portului popular românesc în mai multe locuri reprezentative din oraș: Biserica Greacă, Primăria municipiului Galați și Palatul Episcopal. Evenimentul începe la ora 16:00, la Biserica Greacă, și cuprinde momente artistice și flashmob-uri care vor aduce în centrul orașului frumusețea costumului tradițional românesc.
Activitățile vor continua la Primăria municipiului Galați și se vor încheia la Palatul Episcopal, unde publicul va avea ocazia să se bucure de un spectacol folcloric susținut de Ansamblul „Dor de Tei”, Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului” și Ansamblul Folcloric „Plai Bucovinean” – Dorna Cândrenilor și Ana Maria Budescu.
Participanții sunt încurajați să poarte ie sau costum popular și să se alăture unei sărbători a comunității, a culturii și a valorilor românești.

Totodată, Compartimentul de Presă al Primăriei amintește că pe strada Domnească, în zona Spicu, este în plină desfășurare în acest weekend și turneul de volei pe nisip Open Beach Volleyball.
Traficul rutier pe strada Domnească, pe segmentul cuprins între strada Lahovary și strada Eroilor, va fi restricționat începând de sâmbătă, ora 06.00 până luni la ora 05.00. Programul de transport va fi modificat după cum urmează:
– Traseul 9 (Țiglina III – Gara CFR), de la Potcoava de Aur va fi deviat pe tur pe str. Traian – str. Basarabiei – str. Mihai Bravu – str. Gării – Gara CFR, cu retur pe str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei;
– Traseul 11 (Micro 13B – Piața Centrală), de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian – Piața Centrală, returul rămânând nemodificat;
– Traseul 15 (Piața Centrală – Gara CFR), de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Prelungirea Traian – b-dul Marea Unire – str. Portului, cu retur pe str. Prelungirea Traian – str. Brăilei – str. Domnească – str. Mavromol – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei – str. Traian;
– Traseul 102 (Micro 19 – Bariera Traian), de la Potcoava de Aur va fi deviat pe tur pe str. Traian – str. Basarabiei – str. Domnească, cu retur pe str. Domnească – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei, traseul fiind asigurat cu autobuze;
– Traseul 105 (Micro 19 – Grădina Publică) de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian str. Basarabiei – str. Domnească – Grădina Publică, cu retur pe str. Domnească – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei;
– Traseul 106 (Micro 19 – Gara CFR) de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian – str. Basarabiei – str. Mihai Bravu – str. Gării – Gara CFR, cu retur pe str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei.










