Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, doi bărbați și o femeie, de 22, 26 și 27 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în perioada cuprinsă între toamna anului 2025 și luna aprilie 2026, persoanele în cauză ar fi procurat, deţinut, transportat, oferit şi vândut droguri de mare risc, sub formă de substanță cristalină, către mai mulți consumatori din județul Galați.
Probatoriul administrat a reliefat că persoana de 27 de ani a fost principalul furnizor de „cristal” pentru celelalte persoane implicate. De asemenea, în cursul zilei de ieri, 29 aprilie, aceasta a fost prinsă în flagrant delict, imediat după ce ar fi comercializat aproximativ 100 de grame de drog de mare risc, pentru 5.000 de lei.
Pe parcursul cercetărilor, au fost indisponibilizate substanțe interzise vândute de către persoanele în cauză, iar, în contextul celor 5 percheziții domiciliare efectuate de către polițiști, la data de 29 aprilie 2026, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.
La data de 30 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au luat măsura reținerii față de cele 3 persoane, de 22, 26 și 27 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
În sarcina celei de 26 de ani, s-a reținut și comiterea infracțiunii de deținerea, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.










