Lucrările avansează la parcarea supraetajată pe care Primăria o construiește în Micro 39, în zona magazinului Supeco și a blocurilor B5 și B6. Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, anunță că investiția este în plină desfășurare și a publicat mai multe fotografii care arată stadiul lucrărilor.

„Lucrările sunt în plină desfășurare la parcarea pe care o construim în zona Supeco. Aceasta va avea trei niveluri cu 270 de locuri pentru mașini”, spune primarul Galațiului. Edilul amintește totodată că pe terasa parcării vor fi amenajate spații de joacă pentru copii.
Amintim că pentru realizarea acestei investiții, ce se ridică la aproximativ 12 milioane de lei (fără TVA), municipalitatea a dispus demolarea a peste 100 de garaje.

Investiţia va cuprinde, printre altele, şi instalații interioare și exterioare de alimentare cu apă și canalizare, de stingere a incendiilor cu hidranți interiori, instalații electrice de iluminat, detecție și avertizare la incendiu, stații de încărcare pentru vehiculele electrice etc.










