Municipalitatea a montat primele cinci stații pentru încărcarea mașinilor electrice din noul lot de 159, după ce autoritățle au obținut fonduri prin PNRR. „Aceste 159 de noi stații se adaugă celor 47 deja existente, investiție care confirmă că Galațiul se numără printre orașele care investesc masiv în transportul electric”, precizează Compartimentul de Presă al Primăriei.

Cele 159 de stații de reîncărcare vor fi amplasate în toate zonele orașului și sunt de următoarele tipuri:
– tip 1: 24 de stații de putere 1 x 22 kw (AC – punct de încărcare lent) + 1x 30 kw (DC – punct de încărcare rapidă);
– tip 2: 66 de stații de putere 2 x 22kw (AC – punct de încărcare lentă);
– tip 3: 69 de stații putere 1 x 22 kw (AC – punct de încărcare lentă) + 1 x 50kw (DC – punct de încărcare rapidă).
Primele 5 stații din acest lot au fost montate în următoarele zone: strada Furnaliștilor, Sala Sporturilor – 2, parcarea de la Biserica Catolică și zona de la Biserica Greacă. În cursul acestei luni urmează să fi puse în funcțiune alte 19 stații.
Valoarea contractului pentru cele 159 de stații este de 16,7 milioane de lei, iar lucrările sunt derulate de compania Next Generation Technologies.
Primăria municipiului Galați a instalat până acum, în cadrul altor proiecte, 47 stații de reîncărcare pentru mașinile electrice, iar acțiunile au fost recunoscute la nivel național.
În municipiul Galați sunt înregistrate 6.201 de mașini electrice și hibride (1.105 electrice și 5.096 hibride).
Reamintim că Primăria Galați a achiziționat în ultimii ani 42 de autobuze electrice, 20 de autobuze hibride, 18 tramvaie, 17 troleibuze și 10 microbuze electrice. De altfel, autobuzele electrice dispun de 21 de stații proprii pentru încărcare.








