Acțiune fulger a Jandarmeriei, în weekend, la Talciocul din Galați. Au fost confiscate băuturi alcoolice fără timbru, parfumuri și ochelari de soare contrafăcuți.
„Pe timpul verificărilor, au fost identificate două persoane, un bărbat și o femeie, care ofereau spre vânzare mai multe parfumuri inscripționate cu denumirile unor mărci consacrate, precum și ochelari de soare purtând însemnele unor branduri cunoscute, existând indicii că ar fi fost comercializate ca produse originale.
În urma verificărilor, jandarmii au ridicat în vederea continuării cercetărilor un total de 43 de parfumuri și 26 de perechi de ochelari de soare, existând indicii că acestea ar fi fost destinate comercializării ca produse originale. În acest caz au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală.
În cadrul aceleiași acțiuni, jandarmii au mai depistat și o persoană care comercializa băuturi spirtoase fără timbru de acciză și fără documente legale de proveniență. Sticlele cu băuturi au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu avertisment, conform prevederilor legale”, a precizat Jandarmeria Galați.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal, protejarea consumatorilor și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zonele aglomerate ale Galațiului.










