12.3 C
Galați
luni, martie 9, 2026
Acasă EVENIMENT Accident rutier mortal La Independența

Accident rutier mortal La Independența

0
65

La data de 8 martie, în jurul orei 18:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Independența, județul Galați.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din localitatea Independența, în timp ce conducea un moped neînregistrat pe strada Zorilor din aceeași localitate, ajuns la intersecția cu strada Gării, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din aceeași comună, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului mopedului, precum și rănirea unei tinere de 19 ani, din aceeași localitate, pasageră pe moped, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.