8.4 C
Galați
joi, februarie 12, 2026
Acasă ADMINISTRATIE S-au încheiat lucrările de modernizare a Grădiniței „Step by Step”

S-au încheiat lucrările de modernizare a Grădiniței „Step by Step”

0
64

Lucrările de modernizare a clădirii Grădiniței „Step by Step”, din cartierul Micro 19, s-au  încheiat, anunță reprezentanții Primăriei. Autoritățile locale au investit în unitatea de învățământ fonduri europene și de la bugetul local.

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați:Avem un adevărat record de investiții în educație. Pentru copii, dar și pentru părinți este foarte important ca locul unde cei mici se formează, se joacă și se bucură zi de zi să fie unul sigur și modern. Și nu ne oprim aici.

Astfel, la Grădinița „Step by Step”, Primăria a realizat în principal următoarele tipuri de lucrări: reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii; reabilitarea termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; modernizarea sistemelor de climatizare şi/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior; modernizarea instalațiilor de iluminat; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice; instalarea de surse regenerabile de energie; realizarea unei scări metalice exterioare de evacuare; refacerea finisajelor interioare și exterioare; reabilitarea instalațiilor de apă, și canalizare; refacerea rețelei de ape pluviale și canalizare exterioare; montarea unui sistem de supraveghere video; montarea de recuperatoare de căldură; amenajarea de rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități; montarea de panouri fotovoltaice; lucrări de amenajare exterioară; dotarea cu mobilier specific; refacerea împrejmuirii etc.

Valoarea totală a proiectului a fost de 8,3 milioane lei, din care 3,5 milioane valoarea eligibilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.