-1.8 C
Galați
marți, februarie 3, 2026
Acasă ADMINISTRATIE Amenzi de peste 600.000 lei, aplicate de polițiștii rutieri în cadrul acțiunii...

Amenzi de peste 600.000 lei, aplicate de polițiștii rutieri în cadrul acțiunii ROADPOL

0
66

Având în vedere *Planul de acțiune ROADPOL – Speed* pentru reducerea riscului rutier în anul 2026, în perioada 26 ianuarie – 1 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat, pe raza județului Galați, o acțiune preventiv-reactivă pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.

Acțiunea a avut ca scop principal creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație generate de viteza excesivă, una dintre principalele cauze ale evenimentelor rutiere grave.

Pe parcursul activităților desfășurate, polițiștii au discutat cu participanții la trafic opriți în cadrul controalelor, aducându-le la cunoștință riscurile și vulnerabilitățile generate de nerespectarea regulilor de circulație, precum și consecințele pe care acestea le pot avea asupra siguranței proprii și a celorlalți participanți la trafic.

În urma acțiunii, au fost constatate 958 de contravenții, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de peste 600.000 de lei. Totodată, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 21 de permise de conducere, dintre care două pentru depășirea vitezei legale cu peste 70 km/h.

De exemplu, la data de 31 ianuarie 2026, la ora 23:00, un tânăr de 24 de ani, din municipiul Galați, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, în localitatea Hanu Conachi, cu viteza de 121 km/h, depășind limita legal admisă cu 71 km/h.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.025 de lei, fiind dispusă măsura administrativă a reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile. De asemenea, i-a fost eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.