3.5 C
Galați
luni, ianuarie 26, 2026
Acasă EVENIMENT S-a urcat la volan în comă alcoolică!

S-a urcat la volan în comă alcoolică!

0
246
Polițiștii Biroului Rutier Galați au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Galați, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
”Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în noaptea de 18/19 ianuarie, bărbatul, în timp ce conducea un autoturism pe strada Basarabiei, din municipiul Galați, având direcția de deplasare dinspre strada Traian către strada Nae Leonard, la intersecția cu bulevardul George Coșbuc, ar fi acroșat două autoturisme aflate pe același sens de mers, oprite la culoarea roșie a semaforului electric.
În urma impactului, doi pasageri, respectiv o tânără de 23 de ani și un bărbat de 39 de ani, aflați în autoturismele acroșate, au fost răniți și s-au deplasat la spital, unde au primit îngrijiri medicale, necesitând 7–8 zile de îngrijiri medicale.
Rezultatele analizelor de laborator ale mostrelor biologice prelevate conducătorului auto au indicat o alcoolemie de 3,18 g%”, a precizat IPJ Galați.
În caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.