Intervenție pentru stingerea unui incendiu în localitatea Bucesti

0
338

În cursul nopții trecute, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” al județului Galați au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință din satul Bucesti.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere din cadrul Stației de Pompieri Ivești. Incendiul a afectat aproximativ 40 de metri pătrați din acoperișul locuinței.

Datorită acțiunii prompte a gărzii de intervenție, cele șase persoane aflate în locuință – patru adulți și doi copii – au fost evacuate și salvate în timp util, în condițiile în care una dintre persoane era imobilizată la pat. Persoanele au fost adăpostite în siguranță într-o locuință din apropiere, fără a fi necesară intervenția unui echipaj medical.

Cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum necurățat, care a favorizat aprinderea materialelor combustibile din apropiere.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galati reamintește cetățenilor importanța verificării și curățării periodice a coșurilor de fum, în special în sezonul rece, pentru prevenirea unor astfel de evenimente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.