Echipamentul a fost achiziționat printr-un parteneriat între Consiliul Județean Galați și Ministerul Sănătății.
„Spitalul de Boli Infecțioase a fost dotat cu un laser antiacneic ultramodern, produs în 2025 și aprobat FDA. Este singurul de acest fel din sistemul public din România”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Laserul acționează direct asupra glandelor sebacee, reducând inflamația, bacteriile și secreția glandelor sebacee, o soluție esențială pentru pacienții cu acnee severă sau contraindicații la terapii sistemice. Pentru mulți tineri, oferă o șansă reală la o viață fără durere, jenă sau stigmatizare.
Procedura se realizează prin internarea pacientului, începând cu un consult în ambulatoriu, plan personalizat și consimțământ (minim 16 ani). Urmează trei ședințe la intervale de 30 de zile, cu rezultate vizibile în 6–12 luni și monitorizare la 30 și 90 de zile.
Terapia este indicată formelor moderate și severe de acnee, mai ales atunci când tratamentele clasice nu funcționează.
Aparatul se află în prezent în etapa de testare și calibrare și va fi pus la dispoziția pacienților în perioada următoare.










