Peste 7 milioane de euro pentru noi investiții la Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”

0
443

Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”.

Este vorba despre Corpul C18, construit în anul 1887, cu o suprafață desfășurată de 2.036 de metri pătrați, și Corpul C19, construit în anul 1960, cu o suprafață desfășurată de 779 metri pătrați.

Potrivit Compartimentului de Presă al Primăriei, principalele lucrări vizează intervenții de consolidare ale clădirii: consolidarea fundației și a pereților exteriori și interiori, înlocuirea planșeului de lemn cu beton armat; refacerea șarpantei, înlocuirea învelitorii etc; finisaje exterioare și interioare; lucrări de termoizolare; refacerea instalațiilor electrice, de apă și canalizare etc. În cele două corpuri de clădire funcționează cabinete, laboratoare, saloane, sala de mese, grupuri sanitare, vestiare etc.

Proiectul „Consolidare și eficientizare energetică a Spitalului de Psihiatrie «Elisabeta Doamna» Galați, corpurile C18 și C19, strada Traian Nr. 290” are o valoare totală de 35.635.346,74 lei, din care valoarea nerambursabilă este de 25.926.088,09 lei. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, iar perioada de implementare este de 27 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.