Evenimentele acestui weekend, la Galați

0
111

Primarul Ionuț Pucheanu anunță weekend plin de evenimente. „Oferta este foarte bogată: meciuri diverse cu echipele locale care au nevoie de susținerea suporterilor, piese de teatru și nu numai, dar și concerte cu trupe renumite”, spune edilul Galațiului.

TEATRU. Spectacole pe bandă rulantă la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”: astăzi, „Desculț în parc”, mâine, „Bujor”, iar duminică, „Regina nopții”. Dar bucuria continuă luni și marți cu piesele „Voi n-ați văzut nimic” și „Acrobații – 7 zile din viața unor profesori de țară”. Toate evenimentele au loc de la ora 19.00 la Casa de Cultură a Studenților.

De asemenea, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver” îi așteaptă pe cei mici duminică, de la ora 10.30, la „Vrăjitorul din Oz”. Gazdă va fi tot Casa de Cultură a Studenților.

OPERĂ. Capodopera belcantoului italian „Lucia di Lammermoor” se întoarce duminică, de la ora 18.30, pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”.

FOTBAL. Oțelul revine pe teren propriu cu un meci interesant pentru prima parte a clasamentului Superligii. Duminică, de la ora 17.30, echipa gălățeană va juca împotriva Farului Constanța.

HOCHEI. În afara unor meciuri de juniori, seniorii de la CSM Galați vor fi în centrul atenției cu o dublă în compania lui Red Hawks București: astăzi, în Campionatul Național, iar sâmbătă, în Cupa României. Ambele evenimente de la Patinoarul Dunărea vor începe la ora 18.30.

VOLEI. CSM Arcada Galați merge din derby în derby. După ce au câștigat la Rapid și s-au calificat în faza următoare din Cupa Challenge, voleibaliștii orașului vor primi vizita formației Steaua București. Partida va avea loc luni, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor Dunărea.

BASCHET. Tot luni, la Sala Sporturilor Dunărea, baschetbaliștii de la CSM Galați se vor lupta pentru puncte cu CSM Oradea. Ora de start a meciului este 19.30.

RUGBY. Și fanii rugbiului vor putea asista sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul Gloria la jocul CSM Galați – RC Bârlad.

CONCERTE. Weekendul propune la Galați mai multe show-uri ale unor artiști consacrați, dar și a unor trupe aflate la început de drum. Cele mai importante concerte sunt programate astăzi în două puncte diferite. La Sala Sporturilor Dunărea, de la ora 19.00, în centrul atenției vor fi moldovenii de la Zdob și Zdub, cu Turneul Aniversar 30 de ani, iar de la ora 21.00, în Versus Pub se va intra în atmosfera trupei Om la lună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.