Marian Lăpușneanu obține o nouă victorie în Danemarca și confirmă statutul de cel mai valoros sportiv de kickboxing din Galați.
Aarhus, Danemarca – Sâmbătă, 4 octombrie, sportivul român Marian Lăpușneanu, reprezentant al clubului K1-Galați, a evoluat în main eventul galei Claudius World Series, unde l-a înfruntat pe italianul Francesco Maggio.
După trei runde intense, Lăpușneanu s-a impus prin decizie, bifând o nouă victorie importantă pe plan internațional. Această reușită vine la capătul unei perioade impresionante, în care sportivul gălățean a susținut trei meciuri în doar o lună, toate încheiate cu victorie.
Prin această performanță, Marian Lăpușneanu rămâne neînvins atât în promoția Glaudius World Series, cât și în Senshi.