O amplă acțiune pentru combaterea braconajului piscicol a fost derulată săptămâna trecută, în comun, de Poliția Transporturi Navale și Garda de Mediu în județele Galați, Brăila și Tulcea. Raziile s-au desfășurat pe Dunăre, în mai multe puncte unde, de regulă, se pescuiește ilegal.
În timpul acțiunilor, polițiștii și comisarii de mediu au făcut 22 de controale și au legitimat 31 persoane. Totodată, au fost verificate 29 de licențe, autorizații și permise de pescuit, precum și 22 de ambarcațiuni.
Pe parcursul raziilor, au fost constatate și sancționate două contravenții la Legea Apelor, au fost confiscate 2 vintile și peste 350 metri de plasă monofilament, unelte de pescuit interzise de legislația în vigoare.
Au fost găsite și eliberate în Dunăre 3 exemplare de pastrugă, specie de sturion protejată de lege, precum și 30 kilograme de pește prins ilegal, din speciile caras, biban, novac și plătică.