La data de 24 septembrie, în jurul orei 09.00, în urma colaborării realizate între polițiștii germani și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Galați, prin intermediul Biroului SIRENE România, cu sprijinul celor din cadrul Secției 5 Poliție Galați, a fost depistat, în municipiul Galați, un bărbat, de 46 de ani, cetățean străin (german și american), pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, în vederea extrădării, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada 1 august 2020 – 30 aprilie 2024, bărbatul, având calitatea de director general autorizat să acționeze ca reprezentant unic al unei companii, ar fi încheiat 46 de contracte pentru livrarea unor rulote sau pentru închirierea acestora și/sau ar fi determinat și angajații să desfășoare aceste activități, deși nu puteau să îndeplinească obligațiile contractuale corespunzătoare, în toate cele 46 de cazuri.
Prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptelor este estimat la aproximativ 1.500.000 de euro.
Ieri, 24 septembrie, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel care a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Curții de Apel Galați, în vederea emiterii mandatului de arestare provizorie.
Schimbul de date și informații a fost realizat prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.










