Oțelul Galați a oprit invincibilitatea Universității Craiova

0
283

Oțelul Galați a obținut sâmbătă seară, pe teren propriu, o victorie importantă în fața Universității Craiova, liderul neînvins al sezonului. Elevii lui Laszlo Balint au învins cu 1 – 0 (1 – 0), grație golului marcat de Joao Lamerira în minutul 44.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane, persoane jucând fotbal, persoane jucând fotbal şi text

Cu această victorie muncită, Oțelul acumulează 13 puncte, urcând provizoriu pe locul 9 în clasament.

”Vreau să mulțumesc publicului. O atmosferă incredibilă. Din nou momente frumoase, o seară pe care sunt convins că nu o va uita nimeni în viitorul apropiat. Am văzut în tribune oameni fericiți, oameni de toate vârstele. Aici este satisfacția noastră. Le mulțumim! Le dedicăm această victorie lor, celor care au fost la stadion. Tuturor gălățenilor care iubesc echipa și sunt aproape de ea, chiar dacă unii dintre ei nu fizic, dar sunt aproape cu sufletul. Eu ce pot să le promit e că o să facem tot posibilul să devenim din ce în ce mai buni. Să muncim cât se poate de mult și să devenim cât se poate de buni”, a spus tehnicianul Oțelului, Laszlo Balint, după meciul cu Universitatea Craiova.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane jucând fotbal, persoane jucând fotbal şi text care spune „SC OTELUL SCOTELULGALAT GALATI PRDYGSA”

Foto: Oțelul Galați

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.