La data de 26 august 2025, în jurul orei 13:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Galați – Secția 4 Poliție au fost sesizați telefonic de către un bărbat din municipiul Galați, care a reclamat faptul că are un conflict cu socrul său, pe strada Emil Racoviță, din aceeași localitate.
La fața locului s-au deplasat două echipaje ale Secției 4 Poliție însă, în momentul intervenției, polițiștii au fost amenințați cu acte de violență de către socrul apelantului, un bărbat de 61 de ani, care se manifesta extrem de agresiv și era înarmat cu obiecte tăietoare.
Situația a prezentat un grad ridicat de pericol, întrucât bărbatul a refuzat să se supună somațiilor polițiștilor, continuând să adopte un comportament violent, punând în pericol atât siguranța persoanelor aflate în zonă, cât și integritatea fizică a polițiștilor.
În aceste condiții, a fost solicitată intervenția unei grupe din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) și, întrucât bărbatul continua să fie violent și să refuze să se supună somațiilor, aceștia au tras trei focuri de armă neletală cu gloanțe de cauciuc.
În urma acțiunii, bărbatul de 61 de ani a fost rănit în zona abdominală și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Galați pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, starea sa fiind stabilă.
În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, cercetările fiind continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.