Aparatură de ultimă generație pentru salvarea bebelușilor născuți prematur

0
167
Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență din Galați a fost dotată cu un echipament de ultimă generație, conceput special pentru îngrijirea nou-născuților prematur. Consiliul Județean Galați a achiziționat o masă radiantă cu monitor pentru resuscitare KR-1000, în cadrul unui proiect mai amplu de înzestrarea spitalelor din subordine.
„Este mai mult decât un aparat, este un sprijin vital pentru medicii care luptă zi de zi pentru viața bebelușilor născuți prematur. Tehnologia integrată creează un mediu sigur și controlat, în care căldura este menținută constantă, respirația este asistată și monitorizată atent, iar intervențiile medicale pot fi realizate fără a scoate copilul din acest spațiu protector.
Siguranța copiilor este cel mai important lucru care poate exista pentru orice părinte, iar o astfel de tehnologie înseamnă speranță și o șansă în plus pentru un start bun în viață”, a explicat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Secția de Neonatologie a fost dotată cu mai multe echipamente esențiale pentru protejarea vieții bebelușilor, precum monitoare pentru funcții vitale, ecocardiograf și ventilatoare portabile neonatale. Valoarea totală a investiției depășește la 4 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.