Un bărbat s-a trezit cu doi câini din rasa Amstaff în portbagaj

0
105

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00:30, un bărbat din Galați a apelat numărul unic de urgență 112 pentru a semnala o situație cel puțin neobișnuită: doi câini din rasa Amstaff i-au sărit în portbagaj în timp ce acesta se afla în parcarea unui restaurant de tip fast-food din oraș, savurând un sandwich.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmerie, care i-a găsit pe cei doi patrupezi în portbagajul deschis al mașinii. Deși la prima vedere câinii păreau prietenoși, în momentul în care jandarmii au încercat să-i preia, aceștia au dat ușoare semne de agresivitate.

Pentru siguranța tuturor, jandarmii au fost sprijiniți de un echipaj de poliție aflat în zonă, care a intervenit cu o autospecială destinată transportului de animale. Câinii au fost preluați în siguranță și transportați la adăpostul municipal.

În urma verificărilor, s-a constatat că ambii câini erau microcipați, iar proprietarul lor a fost identificat. Acesta nu se afla la domiciliu în momentul controlului, însă a fost sancționat contravențional, in lipsă, cu o amendă în valoare de 500 lei, pentru lăsarea în libertate a animalelor, fără supraveghere.

Reamintim tuturor proprietarilor de animale că este responsabilitatea lor să se asigure că patrupedele nu circulă libere și nesupravegheate. Chiar și cei mai blânzi câini pot reacționa imprevizibil în medii necunoscute sau în preajma unor persoane străine. În plus, pot deveni un pericol pentru ei înșiși sau pentru ceilalți.

Pentru siguranța animalelor, a cetățenilor și pentru evitarea sancțiunilor, vă rugăm să respectați normele legale privind deținerea și supravegherea animalelor de companie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.