Peste 1.000 de elevi, studenți și cadre didactice cu rezultate excepționale în anul școlar 2024/2025 vor fi premiați astăzi, la Gala Excelenței în Educație.
Evenimentul de tradiție se va desfășura începând cu ora 17.00, în Grădina Publică, în organizarea Primăriei Municipiului Galați și a partenerilor.
Amfitrionul Galei va fi primarul Ionuț Pucheanu, iar maestru de ceremonii a fost ales anul acesta Dan Negru.
”Vă invităm să-i aplaudăm la scenă deschisă pe elevii, studenții și profesorii cu rezultate deosebite.
Vor fi peste 1.000 de premianți! Va fi o atmosferă de sărbătoare, cu muzică, numeroase surprize, iar invitat special este Dan Negru”, a anunțat primarul Ionuț Pucheanu.