Zeci de elevi participă la proiectul „Patrula Școlară”

0
82

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au desfășurat o activitate educativă la Școala Gimnazială nr. 20 din municipiul Galați, având ca scop creșterea gradului de conștientizare a regulilor de circulație și îmbunătățirea siguranței rutiere în rândul elevilor.

La activitate au participat 30 de elevi din clasele a V-a și a VIII-a, care, alături de cadrele didactice, au primit informații esențiale privind comportamentul corect în trafic și măsurile de siguranță necesare pentru prevenirea accidentelor.

Pentru a-i implica activ în promovarea siguranței rutiere, șase elevi desemnați de profesorul coordonator au fost echipați cu veste reflectorizante, șepci și palete de dirijare inscripționate cu „Patrula Școlară”. Aceștia, împreună cu polițiștii, au sprijinit traversarea în siguranță a colegilor lor pe trecerile de pietoni din zona școlii.

Activitatea a avut ca obiectiv atât responsabilizarea tinerilor pietoni, cât și sensibilizarea conducătorilor auto cu privire la prezența copiilor în proximitatea unităților de învățământ, reamintind obligația acestora de a manifesta prudență și respect în trafic.

Proiectul „Patrula Școlară”, inițiat la finalul anului 2024, are ca obiectiv principal sporirea siguranței rutiere în proximitatea școlilor și a altor instituții de învățământ din județul Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.