Sesiune Naţională de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti

0
174

În toate facultăţile din cadrul Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi din ţară se organizează anual, în luna mai, sesiuni de comunicări ştiinţifice ale studenţilor cu scopul de a-i ajuta pe tineri să se familiarizeze cu cerinţele unui proiect de cercetare individuală şi cu metodologia de popularizare a rezultatelor ştiinţifice, dar şi pentru dezvoltarea spiritului competitiv şi a abilităţilor de comunicare.

Aceste manifestări academice sunt un exerciţiu util în vederea elaborării şi susţinerii tezelor de licenţă şi masterat.

Un astfel de proiect ştiinţific a fost organizat astăzi, 19 mai, la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi.

Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a fost susţinută de studenţii şi masteranzii din cadrul acestei facultăţi gălăţene şi de la alte cinci facultăţi din ţară, sub coordonarea cadrelor didactice.
Lucrările sesiunii s-au desfăşurat în Sala ”Episcop Melchisedec Ştefănescu” din incinta Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie şi a reunit profesori, oameni de cultură, preoţi, studenţi şi masteranzi, atât prin prezenţă fizică, cât şi prin intermediul unei platforme de comunicare online.

Dezbaterile din cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice au fost structurate pe şapte secţiuni: Istorie, Relaţii Internaţioanale şi Studii Europene, Filosofie, Sociologie, Resurse Umane, Teologie şi Artă Sacră şi Asistenţă Socială.

Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a binecuvântat întrunirea şi a ţinut un cuvânt apreciativ pentru implicarea, interesul şi efortul studenţilor şi al masteranzilor pentru studiul aprofundat, dar şi pentru implicarea acestora în numeroasele acţiuni de voluntariat.

Ierarhul locului a prezentat aspecte importante din viaţa şi activitatea Sfântului Dometie cel Milostiv de la Râmeţ, care şi-a petrecut anii copilăriei în localitatea Târlele Filiu din judeţul Brăila, iar sora sfântului, Eugenia Manolache, ajunsă mai târziu monahia Eudoxia, a slujit ca învăţătoare în acest sat brăilean.

Cei 41 de studenţi şi masteranzi înscrişi pentru cele două secţiuni şi-au prezentat lucrările întocmite, în marea lor majoritate, potrivit tematicii aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Orotodoxe Române pentru ”Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi ”Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea“.

În cadrul referatelor susţinute s-au regăsit titluri precum: Chipul Sfântului Cuvios Arsenie Boca, de la fotografie la icoană, Viaţa Sfântului Mărturisitor Constantin Sârbu şi Icoana Sfântului: analiză relaţională, Iubirea creştină în opera Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Sfinţii mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Române – modele duhovniceşti şi culturale pentru tânăra generaţie, Rolul predicilor Sfântului Cuvios Ilie Cleopa în formarea duhovnicească a românilor, Preocupări ştiinţifice şi duhovniceşti anterioare canonizării, privind personalitatea Sfântului Dometie de la Râmeţ ş.a.

Membrii comisiilor formate din profesori din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie au acordat puncte pentru stabilirea celor mai bune lucrări ştiinţifice.

Fiecare student care a prezentat o lucrare a primit din partea organizatorilor diplome de participare, iar cele mai bune lucrări științifice clasate pe primele trei locuri au primi premii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.