Ionuț Pucheanu: „Construim o parcare supraetajată în cartierul Mazepa II”

0
577

Primăria continuă amplul program de modernizare a cartierelor, ținând cont de nevoia creării unor noi locuri de parcare. Astfel, a fost lansat astăzi în licitație un nou contract ce presupune construcția, pe strada Română, a unei parcări supraetajate în locul vechilor garaje.

Știm că este nevoie de noi locuri de parcare în cartiere. Am lansat în licitație un contract ce presupune construcția, pe strada Română, a unei parcări supraetajate în locul vechilor garaje. Viitoarea construcție va avea un regim de înălțime P+1E cu 94 locuri de parcare. Imobilul va fi racordat la rețelele de iluminat, apă și canalizare”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu. Acoperișul parcării va fi tip terasă circulabilă amenajată pentru locuri de parcare.

Accesul auto se va face din direct din strada Română, iar la cota superioară se va realiza printr-o rampă auto cu sens de urcare si coborâre. Pe latura de vest accesul se va mai putea realiza și din strada Ciprian Porumbescu. Accesul pietonal se va face cu ajutorul a două lifturi și a două scări.

Pentru acest obiectiv se vor desființa 62 de garaje.

Valoarea estimată a contractului lansat în licitație publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de aproximativ 9,7 milioane de lei, iar ofertele sunt așteptate până pe 18 noiembrie 2024.

Termenul de realizare a contractului va fi, după parcurgerea tuturor etapelor legale, de 24 de luni, din care 4 luni pentru proiectare și 20 de luni pentru execuție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.