3.5 C
Galați
luni, ianuarie 26, 2026
Acasă ADMINISTRATIE 40 de noi agenți de poliție, la IPJ Galați

40 de noi agenți de poliție, la IPJ Galați

0
272

Corpul agenților de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați a fost completat cu 40 de noi agenți de poliție, absolvenți ai școlilor de profil, promoția ianuarie 2026, care au depus jurământul de credință.

În funcție de mediile obținute și de specializarea urmată în cadrul școlilor de poliție, noii agenți au fost repartizați pe funcțiile vacante existente, ținându-se cont de situația operativă înregistrată la nivelul județului, precum și de necesitatea creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.
Astfel, 24 de agenți de poliție își vor desfășura activitatea în structurile de ordine publică, 6 agenți pe linie de investigații criminale, 2 pe linie de rutieră, un agent în domeniul reținerii și arestării preventive și un agent pe linie de cazier judiciar, statistică și evidență operativă.

De asemenea, 6 agenți de poliție au fost repartizați în structurile de poliție transporturi, unde vor avea misiunea de a asigura siguranța cetățenilor în gări și pe durata călătoriilor cu trenul.

Până la finalizarea perioadei de tutelă profesională, tinerii polițiști vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență și vor fi implicați activ în soluționarea problemelor comunităților în care își vor desfășura activitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.