3906 gălățeni diagnosticați cu viroze și pneumonii în ultima săptămână

0
2015

Arată datele Direcției de Sănătate Publică Galați privind evoluția situației epidemiologice la nivelul județului, în ultima săptămână de raportare. ,, Au fost înregistrate la ultima raportare 3561 cazuri de persoane ce sufereau de  viroze respiratorii iar categoria de vârstă la care s-au înregistrat cele mai multe noi îmbolnăviri  este cea de la 5 la 14 ani , cu 1187 persoane depistate cu viroze. 75 de persoane diagnosticate cu viroze respiratorii au necesitat internarea. În același interval de timp au fost depistate 345 noi cazuri de persoane ce sufereau de  pneumonii . Cele mai multe dintre acestea s-au înregistrat la categoria de vârstă 15-49 de ani, 80 de cazuri. 111 persoane care aveau pneumonii au necesitat internarea. Chiar dacă nu au mai fost confirmate noi cazuri de gripă în județul Galați , Direcția de Sănătate Publică Galați a transmis din nou spitalelor solicitarea de a restricționa sau a limita accesul vizitatorilor în secțiile la risc”, a precizat Liliana Iordăchescu, Direcția de Sănătate Publică Galați. În schimb, la începutul acestei săptămâni, la un triaj solicitat de către Ministerul Sănătății în toată țara, în județul Galați au fost depistați șase elevi care sufereau de viroze respiratorii dar și 11 persoane internate în spitale care aveau tot viroze. Nu a mai fost confirmat nici un nou caz de gripă la nivelul județului Galați unde, de la începutul acestui sezon rece, au fost depistate și confirmate serologic noua cazuri de gripă, trei cu virusul AH1 și șase cu virusul AH3. Trei dintre cele nouă cazuri de gripă s-au soldat cu decesul pacienților care erau persoane cu probleme de sănătate și care nu se vaccinaseră antigripal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.