31 mai va fi Ziua Mondială fără Tutun ! Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog atrage atenţia asupra riscurilor fumatului

0
1240

Anul acesta  Ziua Mondială Fără Tutun , care este marcată pe 31 mai,  are ca temă ”Tutunul şi bolile cardiovasculare” şi  este dedicată asocierii între consumul tutunului şi bolile cardiovasculare. Specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Galaţi vor desfăşura activităţi de sensibilizare şi educare în rândul comunităţii locale în legătură cu riscurile consumului de tutun. Vor fi organizate acţiuni de conştientizare a consumului de droguri, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Galaţi, precum şi activităţi în beneficiul populaţiei universitare de la nivelul judeţului Galaţi.  De fapt, în calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, Agenţia Naşţională Antidrog susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, se vor implementa, la nivel naţional, prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, activităţi de sensibilizare şi informare cu privire la efectele nocive asociate fumatului. Campania îşi propune  conştientizarea asupra legăturii între consumul tutunului şi bolile cardiovasculare, incluzând infarctul, care în acest moment reprezintă cauza principală a mortalităţii.Ziua Mondială fără Tutun 2018 coincide cu o serie de iniţiative globale şi oportunităţi care vizează epidemia tutunului, astfel că în acest an, campania va evidenţia impactul pe care îl are consumul de tutun asupra sănătăţii cardiovasculare a oamenilor din toată lumea. Consumul de tutun este un factor de risc important pentru dezvoltarea bolilor de inimă coronariene, a infarctului şi a bolilor vasculare periferice.Obiectivele campaniei de marcare a Zilei Mondiale Fără Tutun 2018 îşi propun să sublinieze legătura dintre consumul de tutun şi bolile cardiovasculare, să crească gradul de conştientizare globală privind  riscurile bolilor cardiovasculare ale consumatorilor activi şi pasivi şi să creeze oportunităţi de promovare a sănătăţii inimii, prin protejarea oamenilor de produsele din tutun. Bolile cardiovasculare sunt pe primul loc ca şi cauză a mortalităţii în lume, iar fumatul activ şi pasiv contribuie cu 12% la mortalitatea cauzată de acestea. Consumul de tutun este pe locul 2 ca şi cauză directă a bolilor cardiovasculare, după presiunea foarte ridicată a sângelui. Epidemia globală a tutunului este responsabilă pentru moartea a 7 milioane de persoane anual, din care 900.000 sunt fumători pasivi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.