30 de gălățeni au căzut pe străzi în cele trei zile caniculare -Se anunță furtuni

0
1019

 

Joi, vineri și sâmbătă județul Galați s-a aflat, pe rând, sub cod galben, portocaliu și roșu de caniculă. Încă de joi, când era doar atenționare de cod galben, apelurile în dispeceratul Ambulanței au crescut cu 25-30% , valoare care a rămas la fel și vineri și mai ales sâmbătă când gălățenii s-au sufocat sub codul roșu de caniculă.,, În această perioadă caniculară echipajele Serviciului Județean de Ambulanță Galați  au fost solicitate să intervină pentru a acorda ajutor medical persoanelor  care au suferit stări de rău și au leșinat în locurile publice dar și pentru cei care deja aveau probleme de sănătate și li s-a agravat boala din cauza caniculei. În total 30 de persoane au leșinat în locuri publice în aceste trei zile, șase dintre acestea joi, vineri încă 10 iar sâmbătă un număr de 14 persoane și-au pierdut cunoștința în locurile publice , din cauza caniculei. În toate cele 30 de cazuri, care au fost distribuite aproape uniform în tot județul,  persoanele leșinate au fost transportate la spital pentru stabilizare“,a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galați. De duminică seara județul Galați intră sub cod galben  de furtuni. Potrivit A.N.M. în sudul Banatului, jumătatea estică a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania , temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se vor înregistra, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţi de apă în general între 25 și 50 l/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.