Poliția Rutieră, în acțiune de 40 de pahare

0
545
341 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate și 16 premise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri din Galați, în urma unei acțiuni de prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
“În data de 9 martie 2021, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Totodată, s-a acționat pentru verificarea utilizării centurii de siguranță și a dispozitivelor de retenție omologate, atât de către conducătorii auto, cât și de către pasagerii aflați în autovehicule”, precizează IPJ Galați.
În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 341 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 republicată, în valoare de aproximativ 58 800 de lei, dintre care 183 pentru nepurtarea centurii de siguranță.
Au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 16 permise de conducere, dintre care 9 pentru conducere sub influența alcoolului și 7 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute 17 certificate de înmatriculare.
”Cu ocazia aceleiași acțiuni, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite tot atâtea dosare penale, unul pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și alte două pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, mai precizează Poliția Galați.
Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi drum

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty − 20 =