24 de kg de tutun pentru narghilea, ascunse în bagajele unui cetățean bulgar

0
677

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea împreună cu inspectorii vamali au descoperit, în bagajele unui cetățean bulgar, 24 kg de tutun aromat pentru narghilea.În data de 04 octombrie a.c., în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la intrarea în ţară, cetățeanul bulgar B.N., în vârstă de 44 de ani, ca pasager într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria. La controlul de frontieră, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în bagajele bărbatului şi într-o ladă frigorifică, 24 pachete cu tutun aromat pentru narghilea, de proveniență Emiratele Arabe Unite, în greutate totală de 24 de kilograme. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor descoperite, în valoare de 1128 de lei şi sancționarea contravențională a persoanei în cauză cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 2 =