A fost inventată ciocolata care nu îngrașă

0
292
O echipă de studenți și profesori a Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați a obținut o ciocolată dietetică, fără zahăr și cu un conținut proteic ridicat.
”Green Velvet – ciocolată proteică cu lapte – se numește așa pentru că zahărul e înlocuit cu un îndulcitor natural 100%, patentat, GREEN SUGAR, pe bază de frunze de Stevia Rebaudiana și eritritol. Rețeta are la bază o mixtură proteică cu valoare biologică ridicată, formată din izolat proteic din zer și proteine din mazăre sub formă de nuggets, ce conferă o textură plăcută, crocantă și asigură mai mult de 20% din valoarea energetică a ciocolatei.
Ciocolata proteică a fost concepută de o echipă de cadre didactice de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați formată din: șef lucrări dr. ing. Livia Patrașcu, prof. dr. ing. Iuliana Aprodu și șef lucrări dr. ing. Ina Vasilean (directorul proiectului de cercetare)”, precizează Universitatea Dunărea de Jos pe site-ul oficial.
Green Velvet este primul dintr-o serie de șase produse proteice optimizate din punct de vedere nutrițional, realizate în cadrul unui proiect de cercetare, cu ajutorul și la solicitarea agentului economic SC LABORATOARELE REMEDIA SRL, interesat să ofere consumatorilor produse sănătoase, bogate în proteine, cu destinație nutrițională particulară.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + three =