52 923 elevi , din 313 unităţi de învăţământ din judeţul Galaţi, au fost verificaţi de medici şi asistenţi în cadrul controlulului epidemiologic la început de an şcolar. 206 au fost depistaţi cu păduchi şi alţi trei cu râie. Alţi 42 de elevi sufereau de angine. Numărul este aproape similar cu acela înregistrat anul trecut, tot la început de an şcolar. ,, În urma controlului epidemiologic recent au fost depistaţi 206 elevi cu pediculoză, 97 din mediul urban şi 109 din mediul rural dar şi trei cazuri de scabie, una în mediul rural şi alte două la elevi din oraşe. Au mai fost depistate şi 42 cazuri de angine. Toţi elevii aflaţi în această situaţie au fost îndepăraţi din colectivitate, li s-a dat tratament şi urmează să meargă la recontrol la medicul de familie. Dacă problema s-a rezolvat medicul de familie le va da un aviz care le va permite reintegrarea în colectivitate”, a precizat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Din păcate datele nu pot fi exacte sută la sută deoarece, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, s-a reuşit controlarea a 52923 elevi din cei 56 229 înscrişi în cele 313 unităţi de învăţământ. Cei care nu au fost verificaţi provin în mare parte din zona rurală acolo unde, neexistând reţea de medicină şcolară, aşa cum se întâmplă în oraşe, controlul se face tot de către medicul de familie, pe lista căruia sunt înscrişi elevii.