200 de participante la „SkirtBike Galaţi 2017”

0
1545

Aproximativ 200 de doamne şi domnişoare au răspuns invitaţiei lansate de Asociaţia Bike Works şi au participat duminică, 10 septembrie, în municipiul Galaţi, la cea de-a doua ediţie a evenimentului «SkirtBike Galaţi».  În comunicatul remis de Asociația Bike Works se arată că au fost bicicliste de toate vârstele care s-au adunat nerăbdătoare pe platoul din fața Casei de Cultură pentru a participa la o paradă inedită prin centrul orașului. Fiecare participantă a ieșit în evidenţă prin vestimentaţia adoptată sau prin felul original în care şi-a decorat bicicleta, ambele in ton cu tema evenimentului- una marinarească.  Ele au pornit în coloană, însoţite de membrii Bike Works, de la Păpădie, urmând traseul stabilit de organizatori, pe prima bandă de mers a străzilor Brăilei şi Domnească, pentru a ajunge la Grădina Publică, la punctul de sosire. La finalul promenadei, fetele au fost întâmpinate cu numeroase cadouri şi suprize oferite de sponsori şi organizatori. Momentul mult asteptat de toată lumea a fost tombola în cadrul căreia s-au oferit numeroase cadouri,  iar premiul cel mare, o bicicletă Pegas, a ajuns în posesia celei mai norocoase participante, Liliana Spătăroiu. Distracţia a continuat pana la lasarea serii cu un minunat concert susţinut de Florin Chiriac and the Hippie Band. „A fost o adevarată bucurie să văd zambete pe fețele participantelor, aceasta este întotdeauna cea mai mare răsplată a noastră, a organizatorilor. Iar faptul ca un număr așa de mare de reprezentante a sexului frumos a răspuns invitației noastre, ne motiveaza să mai facem astfel de evenimente.  În acelaşi timp, imi doresc ca dupa Skirt Bike tot mai multe femei să prindă curaj, să urce pe două roți și să folosească bicicleta pentru drumurile pe care le au de facut zilnic prin oraș”,  a spus Verginica Negoiţă, manager de proiect „SkirtBike Galaţi 2017”.Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Bike Works în parteneriat cu SkirtBike, Primăria Galaţi, Biblioteca V.A. Urechia și multe firme din domeniul beauty/cosmetic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.