20 de gălăţeni , voluntari la Poliţia Locală ,, cu acte în regulă”. Vor intra ,,în pâine” la Serbările Galaţiului

0
1799

Poliţia Locală  Galaţi a finalizat procedura de selecție pentru desemnarea celor  20 de voluntari dintre zecile de  persoane care s-au înscris în Programul de Voluntariat. O instruire a noilor ajutoare ale poliţiştilor locali gălăţeni va avea loc  pe data de 30 noiembrie 2017, la ședință urmând să fie prezenți și polițiștii locali care vor fi în dispozitiv la Serbările Galațiului și la manifestările dedicate Zilei Naționale a României.Trebuie precizat că, primii voluntari de la Poliția Locală Galați desemnați de o comisie alcătuită din personalul de conducere al instituției, sunt gălățeni de vârste diferite și care provin din toate mediile sociale . Este vorba despre studenți, elevi, salariați, șomeri sau pensionari. De menționat că, după repartiția la structurile din cadrul Poliției Locale, voluntarii au fost preluați și instruiți în funcție de domeniul de activitate în care vor activa pe perioada voluntariatului ,ordine publică, siguranță rutieră, control activități comerciale, mediu, disciplina în construcții și intervenție rapidă.„Proba de foc pentru voluntarii Poliției Locale Galați va fi în perioada 30 noiembrie – 03 decembrie 2017, deoarece vor participa la măsurile de ordine publică, siguranță rutieră, control comerț și protecția mediului, împreună cu polițiștii din patrulele care vor acționa cu prilejul Serbărilor Galațiului și Zilei Naționale a României. Am ales această perioadă deoarece este una aglomerată, cu multe activități la nivelul municipiului Galați, iar voluntari vor putea astfel să își facă o imagine completă despre rolul Poliției Locale la nivelul comunității și modul de intervenție al oamenilor legii. În noua lor calitate, voluntarii vor putea acționa în limitele date de lege și doar alături de polițiștii locali”, a declarat Petrică Hahui , directorul general al  Poliției Locale Galați.Reamintim că, pe perioada voluntariatului zece dintre cei selecționați vor acționa pe ordine publică, la cele cinci secții de Poliție Locală, doi la siguranță rutieră, doi la intervenție rapidă, iar restul de șase voluntari au fost repartizați la serviciile specializate de la nivelul instituției: control activități comerciale, mediu și disciplina în construcții. Pe perioada voluntariatului, persoanele selecționate, vor avea o legitimație dată de Poliția Locală, vor purta o vestă inscripționată și vor acționa doar în subordinea polițistului local. Voluntarii vor fi evaluați trimestrial iar dacă va exista eficiență, numărul acestora va crește.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.