Primăria municipiului Galați informează că, în urma verificării dosarelor înregistrate pentru atribuirea unui loc de parcare în Mazepa I, Mazepa II, Țiglina I, Țiglina II, Micro 18 și Micro 21, un număr de 150 de cereri au fost declarate respinse, din care 85 de dosare pentru care solicitanții nu au depus cererea de atribuire însoțită de documentele anexă, aceasta fiind o condiție de admisibilitate prevăzută de art.10 din Regulamentul aprobat.
Este vorba despre locuri din parcările rezidențiale din Mazepa I -zona 16 și zona 19 , Mazepa II – zona 15, Țiglina I – 9, Țiglina II – 10 , Micro 18 – 4 și Micro 21 – 1.
Solicitanții pot depune contestații în termen de 5 zile lucrătoare, urmând ca soluționarea acestora și aducerea la cunoștința publică a rezultatelor să se realizeze în termen de 5 zile lucrătoare. Contestațiile se vor depune pe adresa de e-mail [email protected] sau la sediul Primăriei municipiului Galați, din strada Domnească nr. 54.
Menționăm că o cerere de contestație nu poate avea ca obiect completarea dosarului depus inițial, procedura completării nefiind prevăzută în regulament.
Lista dosarelor respinse este disponibilă pe site-ul primăriei, la secțiunea Parcari resedinta/Anunturi.