De miercuri dimineaţă, de când Galaţiul a intrat sub cod galben de caniculă, şi până joi la ora două, când codul galben de caniculă s-a transformat într-unul portocaliu, 12 persoane au avut probleme din pricina căldurii. Din păcate , joi în jurul orei 13, un bărbat de 60 de ani a fost găsit în faţa scării, a decedat. A intervenit un echipaj SMURD dar s-a constatat că bărbatul a suferit un stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi resuscitat. Autopsia va stabili cauza exactă a morţii. În ceea ce priveşte persoanele afectate de caniculă şi care au ajuns la spital din această cauză, miercuri s-au înregistrat 7 cazuri, cu vârste cuprinse între 23 şi 90 de ani, iar joi, până la orr 14, alte cinci cazuri, cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani.